EcoProvocarea – 2024, ediția a IV-a

„EcoProvocarea” se desfășoară în perioada 1 – 31 mai 2024, în cadrul campaniei „Luna curățeniei în Bihor” și este organizat de A.D.I. Ecolect Group, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Inspectoratul Școlar Județean Bihor.
Concursul se adresează tuturor elevilor din Bihor, de la clasa 0 la a XII-a care fac parte din comunitatea de voluntari „EcoClub Bihor”, de la nivelul fiecărei școli – detalii despre clubul de voluntari AICI.
Elevii de la unitățile de învățământ dintr-o zonă (Lot) vor concura doar cu elevii din zona de care aparțin (vezi harta alăturată).
Prin acest Concurs ne propunem să creștem interesul copiilor pentru protejarea mediului înconjurător și pentru colectarea separată a deșeurilor și, totodată, să încurajăm activitatea sportivă.

Anul acesta concursul „EcoProvocarea” presupune parcurgerea a 4 pași, 4 activități:

  1. PRIMUL PAS
    • Ștafeta reciclării;
  2. AL DOILEA PAS
    • Participarea la o acțiune de igienizare
  3. AL TREILEA PAS
    • adoptarea unei zone pentru protejare și studiere. Poate fi parcul școlii sau de lângă școală, malurile crișurilor, o pădure, etc. Pasul 3 poate fi combinat cu pasul 2, în sensul în care se igienizează o zonă, iar ulterior se studiază fauna și flora și se discută despre ce ar putea fi îmbunătățit.
  4. AL PATRULEA PAS
    • Fișă de evaluarea a cunoștințelor. Ecolect Bihor împreună cu ISJ vor transmite către profesorii coordonatori fișe de evaluare pentru fiecare nivel de învățământ (primar, gimnazial și liceal) pentru a primi un feedback din partea elevilor. Profesorii vor centraliza fișele și vor discuta despre rezultate cu elevii, încurajând astfel o recapitulare a informațiilor. Nu trebuie să ne transmită notele luate de elevi. Acest al 4-lea pas are rolul doar de a încuraja o dezbatere.
Profesorul/profesorii coordonator/i al/ai „EcoClub Bihor” de la nivelul fiecărei unități de învățământ va întocmi lista cu cei care au îndeplinit cele 3 cerințe ale concursului și va transmite lista către Ecolect Bihor.
Ecolect va centraliza listele cu toți participanții și va realiza o tragere la sorți.

De la 140 de vouchere în 2023, în 2024 vom acorda 252 de vouchere de 500 de lei fiecare. Practic, câte 36 de vouchere pentru fiecare din cele 7 zone din județ.

Vor fi acordate și 3 premiile speciale care vor consta în acordarea a 3 tabere de educație ecologică pentru elevii care vor fi trași la sorți dintre cei care îndeplinesc toți pașii concursului.